Cum ne alegem bijuteriile. Part 1 – fata rotunda

Alegerea bijuteriilor poate fi uneori destul de problematica si solicitanta. Fiecare femeie isi face griji cu privire la culoarea pe care sa o aleaga, materialul bijuteriilor, pietrele pe care acestea le contin, stilul lor. Pentru a mai pune si noi paie pe foc, va spunem ca un alt aspect deosebit de important in alegerea bijuteriile il constituie potrivirea acestora cu trasaturile si forma fetei fiecareia.

Exista patru feluri diferite de forme ale fetei: rotunda, ovala, patrata si inima (sau triunghiulara). Pe parcursul urmatoarelor posturi, vom lua la rand pe fiecare dintre acestea si va vom spune ce tip de bijuterii o avantajeaza si care trebuie evitate.

Fata rotunda

Descriere
: fata este pe cat de lunga pe atat de lata, nu foarte mare, iar fruntea este lata. Obrajii sunt plini, iar linia maxilarului, rotunda.

Cerceii
Acest tip de forma a fetei va fi intotdeauna avantajat de cerceii lungi si ingusti; va vor face fata sa para mai lunga. De asemenea, formele dreptunghiulare sau alungite vor avea acelasi efect. Evitati insa cerceii rotunzi sau masivi, precum si pe cei foarte mici si cu surub.

Colierele
Au o mare influenta asupra fetei; cele lungi sau in forma de Y de exemplu, vor ameliora optic o fata rotunda. si vor da impresia de lungime. De aceea, este recomandat sa incercati coliere sub forma de lant cu pandantiv, care au 70-80 cm sau care au piesa centrala mult sub linia gatului. De evitat sunt colierele tip choker, masive, la baza gatului,precum si cele cu pietre foarte mari ori perlele – nu este indicat sa mai incarcati vizual cu alte elemente ce ar spori ideea de masivitate.

Celebritati cu fata rotunda: Kate Winslet, Cameron Diaz, Drew Barrymore.